Cu ce poate fi de folos o firma de cadastru?

Nu multe persoane știu exact ce presupune cadastrul și de ce sunt necesare atâtea acte importante în momentul în care vor să vândă, să cumpere sau să facă un schimb de locuințe. Ei bine, în sens larg, cadastrul face referire la identificarea și măsurarea unui imobil.

Fie că este vorba despre un apartament, fie că este vorba despre un teren sau o casă, înainte de a încheia procesul de vânzare sau cumpărare ale acestora, trebuie să se facă acest demers. Ulterior, toate datele adunate în legătură cu acel imobil vor fi înscrise în Cartea Funciară, care reprezintă, în principiu, o formă de carte de identitate pentru locuința sau terenul respectiv.

Așadar, va fi nevoie de o firma de cadastru specializată și cu experiență în acest domeniu pentru a putea să realizeze un astfel de plan atât de detaliat și precis. În urma realizării cadastrului se stabilește și valoarea imobilului evaluat.

CE PRESUPUNE DOCUMENTAȚIA CADASTRALĂ?

Cadastrul, cu alte cuvinte, este procesul prin care un anumit imobil începe să capete propria sa identitate prin evaluarea și măsurătorile făcute de profesioniști și prin înscrierea sa în Cartea Funciară. Însă, documentația cadastrală și întreg procesul de adunare a informațiilor sunt activități care trebuie să fie desfășurate de persoane capabile și experimentate.

Documentația cadastrală presupune, prin urmare, realizarea de diverse schițe, calcule, planuri, dar și emiterea actelor de proprietate, a certificatului fiscal. Având în vedere aceste aspecte, este clar că va fi nevoie de o firma de cadastru care să-și asume responsabilitatea îndeplinirii cu succes a tuturor sarcinilor.

CARE SUNT AVANTAJELE REALIZĂRII PROCESULUI DE CADASTRU?

Primul și cel mai evident avantaj al unui cadastru este că oferă o descriere fidelă și exactă a situației juridice pentru imobil. Doar o hartă cadastrală poate oferi mijloacele de identificare exactă.

Majoritatea avantajelor de identificare și înregistrare derivă direct din documentația cadastrală care trebuie să fie realizată cât mai exact. Persoana recunoscută legal ca posesoare a unui imobil este mult mai bine protejată de fraudă sau de alte dificultăți juridice, care sunt fie eliminate, fie reduse considerabil. Înregistrarea oferă, de asemenea, protecție adecvată tuturor claselor de titulari de drepturi.

Astfel că acțiunea de a vinde sau de a cumpăra o casă devine una sigură, transparentă și legală. De exemplu, dacă nu sunt toate actele în regulă, proprietarul unui imobil nu poate să facă nicio acțiune, tot acest demers fiind amânat până când toate actele sunt în regulă. De aceea, totul depinde de proprietar și de felul în care urgentează realizarea cadastrului.

Pentru multe persoane, aceasta este o experiență cu care se confruntă pentru prima dată, de aceea este necesară o documentare în avans despre acest domeniu, pentru a fi evitate neînțelegerile sau erorile care pot fi făcute în decursul realizării procesul de vânzare sau cumpărare al unei case.

Prin urmare, pentru a fi cât mai sigur că întreaga operațiune decurge cum trebuie, este necesar să se apeleze la o firmă care să realizeze toate demersurile importante realizării documentației cadastrale și a înregistrării imobilului în Cartea Funciară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *